Dictionar de Analize

Analiza poate fi decontată CAS pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie/de specialitate.

Descriere

Acidul uric este produsul final al metabolismului purinelor. Purinele, componente importante ale acizilor nucleici şi coenzimelor, pot fi sintetizate în corp sau pot fi obţinute prin consumul unor alimente.

Aproximativ 75% din cantitatea de acid uric este excretată în urină, restul fiind degradat la nivelul tractului gastrointestinal. Deşi un număr mare de pacienţi sunt detectaţi cu hiperuricemie, doar câţiva dintre aceştia dezvoltă gută, ca urmare a depozitării uraţilor la nivelul articulațiilor și a ţesuturilor din jurul acestora.

Forma renală asociată cu hiperuricemia se poate manifesta prin nefropatie gutoasă (depozitarea uraţilor la nivelul parenchimului renal), depunerea intratubulară acută de cristale de uraţi şi nefrolitiază urică.

Cauzele hiperuricemiei pot fi:

• sinteza crescută a purinelor
• tulburări metabolice moştenite
• dieta cu exces de purine
• turnover crescut al acizilor nucleici, afecţiuni maligne
• administrare de medicamente citotoxice
• excreţie scăzută datorată insuficienţei renale cronice sau reabsorbţiei renale crescute.

Hiperuricemia mai poate fi întâlnită în diabetul zaharat, hipotiroidism şi ateroscleroză.

Hipouricemia este mai puţin frecventă în comparaţie cu hiperuricemia.

Cauze posibile ale hipouricemiei sunt:

• afecţiuni hepatocelulare severe cu sinteza redusă a purinelor
• reabsorbţie tubulară renală defectuoasă
• tratament excesiv al hiperuricemiei cu Alopurinol
• chimioterapie.

Indicații

• Diagnosticul şi tratamentul gutei, insuficienţei renale, precum şi a altor afecţiuni cum ar fi: leucemie, psoriasis, inaniţie
• Monitorizarea tratamentului cu citotoxice

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru

·         METODA

Fotometrie / Spectrofotometrie

·         MATERIAL UZUAL

ser

·         TRANSPORT (TEMP. °C)

2 - 8

·         STABILITATEA PROBEI

5 zile la 2-8°C, 6 luni la -20°C

·         CANTITATE MINIMĂ

1 ml

Descriere anticoagulant lupic

Descriere

Acidul uric este produsul final al metabolismului purinelor. Purinele, componente importante ale acizilor nucleici şi coenzimelor, pot fi sintetizate în corp sau pot fi obţinute prin consumul unor alimente. Aproximativ 75% din cantitatea de acid uric este excretată în urină, restul fiind degradat la nivelul tractului gastrointestinal.

Generalitati

Nivelul acidului uric urinar reflectă cantitatea de purine din dietă, precum şi degradarea endogenă a acizilor nucleici. Acidul uric urinar este crescut în condiţiile unei producţii crescute de acid uric (leucemie, policitemie) şi după ingestia de alimente bogate în nucleoproteine. Excreţia urinară de acid uric este crescută în cazul unui procent semnificativ dintre pacienţii cu calculi care conţin acid uric, dar majoritatea acestor pacienţi nu prezintă gută.

Nefrolitiaza urică poate să apară în guta primară sau în hiperuricemia secundară (cum ar fi afecţiunile maligne). De asemenea, nefrolitiaza urică poate fi o complicaţie a colitei ulcerative, a bolii Crohn şi a bypass-ului chirurgical jejunoileal.

Excreţia urinară de acid uric este scăzută în insuficienţa renală şi hipertensiunea arterială.

Indicații

• Evaluarea şi managementul pacienţilor cu calculi renali
• Identificarea pacienţilor cu excreţie crescută de acid uric în vederea evaluarii riscului de formare a calculilor şi a influenţei asupra terapiei în gută, respectiv a identificării defectelor genetice.

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru

·         METODA

Fotometrie

·         MATERIAL UZUAL

urină/24h

·         TRANSPORT (TEMP. °C)

20 - 25

·         CANTITATE MINIMĂ

10 ml (se va specifica volumul urinar/24h)

·         FRECVENȚA

zilnic

Analiza poate fi decontată CAS pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie/de specialitate.

Descriere

Albumina este principala proteină plasmatică (> 50% din totalul proteinelor). Ea se sintetizează la nivel hepatic, având ca principală funcţie menţinerea presiunii coloid-osmotice. Albumina este, de asemenea, proteina de transport pentru o serie de constituenţi, cum ar fi: hormoni, enzime, medicamente, precum și sursa aminoacizilor endogeni.

Semnificație clinică

Hipoalbuminemia poate fi cauzată de o serie de factori:

• afectarea sintezei datorată unei afecţiuni hepatice
• aport proteic scăzut
• catabolism crescut (leziuni tisulare, inflamaţie)
• malabsorbţia aminoacizilor
• excreţie renală crescută (sindrom nefrotic).

De asemenea, nivelul albuminei serice este scăzut în sarcină şi în stările de hiperhidratare.

Hiperalbuminemia este întâlnită în stările de deshidratare (datorită scăderii volumului intravascular).

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru

 Descriere

Aldolaza este enzima responsabilă pentru transformarea zahărului în energie, transformând 1,6 difosfo-fructoza în fosfat dihidroxiacetona şi 3 fosfo-gliceraldehida. Este un tetramer, a cărui structură primară diferă în funcţie de ţesutul în care se sintetizează, fiind compus din una dintre cele 3 subunităţi: A, B şi C.

Aldolaza A se găseşte în principal în muşchi şi eritrocite, aldolaza B în ficat, eritrocite şi rinichi, iar aldolaza C în creier. Dozarea aldolazei, poate evalua distrugerea musculară, poate diferenţia slăbiciunea musculară de cauză neurologică, de cea de etiologie musculară propriu-zisă.

Din cauza introducerii testelor ce evaluează funcţia hepatică şi cardiacă, aldolaza nu mai este dozată în mod uzual pentru a evalua aceste funcţii. Nivelurile de aldolază variază în funcţie de vârstă, astfel la nou-născuţi întâlnim valori mai crescute ce scad odată cu înaintarea în vârstă.

Indicatii

Dozarea aldolazei este indicată atunci când suspicionăm una dintre patologii: afecţiuni musculare, distrofie musculară progresivă Duchenne, dermatomiozita, polimiozita, trichineloza, miopatii, monitorizarea pacienţilor cu distrofie musculară şi pentru a diferenţia slăbiciunea musculară de cauză neurologică de cea de etiologie musculară.

Interpretari

Valori crescute ale aldolazei putem întâlni în:

Leziuni ale musculaturii scheletice (traumatisme)

Dermatomiozite

Mononucleoza infecţioasă

Distrofie musculară, activitatea aldolazei poate creşte de 10-15 ori, însă doar în formele incipiente, iar pe măsură ce boala evoluează şi masa musculară se diminuează, scade şi nivelul de aldolaza

Miopatii inflamatorii dozarea aldolazei şi a cretinkinazei sunt un reper important pentru monitorizarea tratamentului cu antiinflamatoare steroidiene

Infarctul miocardic nivelul aldolazei serice variază în timp, după acelaşi model ca şi creşterea ALT

Hepatita virală valorile aldolazei cresc în paralel cu ALT, depăşind valorile normale de 20 de ori, hepatita autoimună, cancer hepatic

Cancerul de pancreas, pancreatită hemoragică

Gangrenă

Delirium tremens

Cancer de prostată

Osteosarcom

Pentru o interpretare cât mai corectă a rezultatelor, este necesară o cunoaştere cât mai bună subclaselor de aldolază. Atunci când celulele ce conţin aldolază sunt afectate, acestea eliberează în sânge un nivel ridicat de aldolază.

Descriere Alfa 1 antitripsina – AAT

Alfa1-antitripsina este o proteină sintetizată în ficat, care inhibă proteaza eliberată de celule în lichidele biologice ale organismului ca urmare a apoptozei.

În ser se găsesc cel puţin 3 tipuri de antiproteaze, dintre care cele mai bine cunoscute sunt alfa1-antitripsina şi alfa 2-macroglobulina.

Deficitul de alfa1-antitripsină se asociază cu emfizem pulmonar şi ciroză hepatică, debutate la vârste tinere. Severitatea afecţiunilor este în funcţie de statusul homo/heterozigot.

Alfa1-antitripsina constituie un “reactant de fază acută”, înregistrându-se niveluri crescute în infecţii bacteriene, poliartrita reumatoidă, vasculite, neoplazii⁴.

Recomandări pentru determinarea de alfa1-antitripsina 

• emfizem pulmonar cu debut precoce;

• ciroză hepatică la copii;

• diagnosticul stărilor inflamatorii;

• nivel scăzut de alfa1-globuline sau prezenţa a 2 benzi in regiunea alfa1 la electroforeza proteinelor serice

Descriere

Amilaza este una din enzimele produse de pancreas, pentru a ajuta la digestia carbohidratilor. Este secretata in prima parte a intestinului subtire prin canalul pancreatic.

Amilaza este de obicei prezenta in sange si urina in cantitati mici. In unele patologii (pancreatita acuta, pseudochist pancreatic, tumora pancreatica) ,cantitati mari de amilaza sunt eliberate in sange.

Indicatii

• Evaluarea afectiunilor pancreatice (pancreatita acuta/cronica, pseudochist pancreatic, tumora pancreatica, traume ale pancreasului etc)
• Identificarea sursei unei amilaze serice crescute

Interpretari

• In pancreatita acuta nivelul amilazei in sange creste de 4-6 ori peste limita normal superioara. Aceasta incepe sa creasca la 4-8 ore de la debutul durerii si ramane in general ridicata pana la tratarea cauzei, dupa care revin la normal in cateva zile
• In pancreatita cronica, nivelurile amilazei sunt initial moderat crescute insa incep sa scada pe parcursul progresiv al deteriorarii pancreatice
• Niveluri  crescute ale amilazei se intalnesc si in cancerul pancreatic sau obstructia ductului pancreatic
• Niveluri scazute ale amilazei pot indica: patologii renale, toxemia de sarcina

Descriere

Amilazele sunt enzime care catalizează hidroliza amidonului, cu scopul obţinerii de zaharuri simple şi uşor de digerat. Amilaza este o enzimă produsă în pancreas şi glandele salivare, care transformă amidonul, glicogenii şi polizaharidele legate, în zaharuri simple şi uşor de digerat. Este, de asemenea, prezentă în bacterii, drojdii şi plante. Amilaza salivară este produsă de glandele parotide şi intervine în digestia glucidelor încă din cavitatea bucală.

Amilaza pancreatică este produsă de pancreas şi secretată în intestin pentru a ajuta la digestia alimentelor provenite din cereale şi cartofi (amidon). O cantitate foarte mică trece în sânge, iar din sânge este eliminată prin urină.

Atunci când pancreasul este afectat sau apare un blocaj la nivelul canalului prin care se scurge enzima în intestin, se produce trecerea enzimei în sânge şi creşte nivelul de amilază mult peste valorile normale.

Indicatii

Dozarea amilazei este folosită în principal, în combinaţie cu dozarea lipazei, pentru a ajuta la diagnosticarea şi monitorizarea pancreatitei acute dar şi a altor afecţiuni ale pancreasului. La pacienţii care prezintă următoarele simptome: dureri abdominale severe, febra, pierderea poftei de mâncare, greaţă; este indicată dozarea amilazei.

Valori crescute ale amilazei întâlnim în:

Afecţiuni pancreatice:

• Pancreatită acută (creşterea marcată apare după 3-6 ore de la debut)
• Pancreatita indusă medicamentos
• Obstrucţia ductului pancreatic (prin:calcul sau carcinom, spasmul oddian indus medicamentos)
• Traumatism pancreatic

Afecţiuni non-pancreatice:

• Obstrucţia căii biliare principale
• Colecistită acută
• Ulcer peptic perforat sau penetrant
• Ocluzie intestinală
• Ingestie de alcool sau intoxicaţie alcoolică
• Afecţiuni ale glandelor salivare (parotidita epidemica, inflamaţie cu caracter supurativ)
• Tumori metastatice cu secreţie ectopică de amilază
• Tromboză mezenterică
• Dupa o intervenţie chirurgicală abdominală
• Oreion
• Macroamilazemie
• Sarcină tubară
• Abces tubo-ovarian
• Arsuri, şoc traumatic
•  

Interpretari

Valori scăzute ale amilazei întâlnim în:

• Leziuni hepatice severe
• Fibroză chistică
• Cancer pancreatic, pancreatită acută fulminantă
• Pancreatectomie
• Toxemia de sarcină

Unele medicamente pot influenţa valorile amilazei:

• Valori crescute: Etanol, asparaginaza, azatioprina, cimetidina, clofibrat, corticosteroizi, ibuprofen, indometacin, furosemid, estrogeni, fenilbutazonă, sulfonamide, tetraciclină
• Valori scăzute: cefotaxim, lamivudin, propiltiouracil, somatostatin, steroizi anabolizanţi

Descriere

Amilaza urinara creste intotdeauna in paralel cu valoarea amilazemiei. In pancreatita acuta amilaza urinara creste dupa 6-10 ore de la cresterea amilazei serice si se mentine crescuta mai mult timp decat aceasta. In plus, amilaza urinara poate fi crescuta cand amilaza serica este in limite normale si invers, amilaza serica poate fi crescuta cu amilaza urinara normala.

Cresterea amilazei serice asociata cu niveluri scazute ale amilazei urinare se intalneste in insuficienta renala si in macroamilazemie.

Pentru screening-ul macroamilazemiei poate fi utilizat raportul clearance amilaza/clearance creatinina (amilaza urinara/amilaza serica) x (creatinina serica/creatinina urinara) x 100. In mod normal acest raport este 1-4%. In macroamilazemie raportul este <1%, in timp ce in insuficienta renala se inregistreaza o valoare usor crescuta (pana la 5.7%). Raportul poate atinge valori >10% in pancreatita acuta, dar utilitatea sa in diagnosticul acesteia este controversat

Recomandari pentru determinarea amilazei urinare

 diferentierea pancreatitei acute de alte cauze de abdomen acut; diagnosticul pseudochistului de pancreas (amilaza urinara persista mai multe saptamani dupa normalizarea amilazei serice)

Semnificatie clinica

Determinarile cantitative ale amilazei atat in sange cat si in urina sunt utile in diagnosticul bolilor care intereseaza cu precadere pancreasul. Mai trebuia avut in vedere ca tipul de analiza implica stimularea sau nu a pancreasului.

Cresteri anormale

• cresterea nivelului urinar al amilazei este secundara cresterii la nivelul sangelui, daca functia renala este intacta
• de asemenea, cresteri ale amilazei se intalnesc in boli extrapancreatice: calculi salivari, ulcer perforat, parotidite, ocluzie intestinala, insuficienta renala, colecistita acuta
• cresteri ale amilazei survin in afectiuni ale pancreasului cum ar fi pancreatita acuta, fazele de acutizare ale pancreatitei cronice, neoplasme ale capului pancreasului.

Alte cauze de cresteri:

• Boli ale aparatului cardiovascular:hipertensiunea arteriala, insuficienta cardiaca congestiva
• Boli ale aparatului respirator: neoplasm bronho-pulmonar
• Boli ale aparatului uro-genital:insuficienta renala, chistul ovarian, afectiuni ale prostatei
• Boli ale aparatului digestiv:ulcerul perforat, ocluzia intestinala, suferinte ale ampulei lui Vater, peritonite, stari post-operatorii ale abdomenului superior
• Boli ale glandelor anexe ale tubului digestiv:insuficienta hepatica, hepatita cronica activa,colecistita acuta cronica,hepatita cirogena
• Boli de nutritie: diabetul zaharat decompensat
• Boli infectioase: parotidita epidemica
• Sarcina in evolutie-saptamanile 20-25
• Starile de soc-posttraumatism, arsuri
• Explorarea cu substante de contrast a cailor biliare si pancreatice, practicata sub presiune
• Starile post-transplant renal
• Traumatismele cerebrale severe
• Administrarea unor medicamente: corticoterapie, simpatomimetice
• Dupa iradieri(explorari radiologice)
• Paratiroidism

Scaderi anormale

Valori reduse apar in: hepatite cronice,cirozele hepatice, carcinomul hepatic, alcoolismul cronic.

Descriere

Apolipoproteina A1 este componenta proteică principală a HDL (lipoproteine cu densitate înaltă), care reprezintă aproximativ 65% din totalul conţinutului proteic al HDL.

Apolipoproteina A1 activează lecitin colesterol aciltransferaza, enzima care catalizează esterificarea colesterolului. Colesterolul esterificat rezultat poate fi apoi transportat la nivel hepatic, metabolizat şi excretat.

Semnificație clinică

Persoanele cu modificări vasculare aterosclerotice prezintă frecvent niveluri scăzute ale apolipoproteinei A1. Un nivel scăzut al apolipoproteinei A1 poate fi considerat un factor de risc pentru dezvoltarea procesului de ateroscleroză.

Niveluri scăzute ale apolipoproteinei A1 apar de asemenea, în dislipoproteinemii, hepatită acută, ciroză hepatică şi la persoanele cu diabet tratat cu insulină.

Studiile efectuate au demonstrat faptul că determinarea apolipoproteinei A1 este utilă în evaluarea riscului de ateroscleroză, alături de determinarea HDL şi LDL colesterolului. Niveluri serice scăzute de HDL colesterol se corelează cu un risc crescut de boală arterială coronariană. Totuşi, s-a sugerat că determinarea apolipoproteinei A1 asigură o evaluare mai bună a riscului de boală arterială coronariană în comparaţie cu HDL.

Nivelul apolipoproteinei A1 se corelează, de asemenea, cu rata de supravieţuire şi cu factorii de risc pentru pacienţii cu infarct miocardic şi boală vasculară periferică.

Măsurarea apolipoproteinei A1 poate fi utilă şi în diagnosticul bolii Tangier (absenţa alfa-lipoproteinelor).

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru

Descriere

Apolipoproteina B este componenta proteică principală a LDL (lipoproteine cu densitate joasă) - reprezintă aproximativ 95% din totalul conţinutului proteic al LDL. Principalul rol al LDL colesterolului în metabolismul lipidic este de a prelua şi transportă colesterolul de la ficat la ţesuturile periferice.

Apolipoproteina B are rol în reglarea sintezei de colesterol prin interacţiunea să cu receptori membranari specifici şi prin acţiunea de inhibiţie a HMG Co A reductazei (enzima care controlează rata de sinteză a colesterolului).

Semnificație clinică

Un nivel crescut de apolipoproteina B este frecvent întâlnit la pacienţii cu modificări vasculare aterosclerotice, fiind un factor de risc pentru ateroscleroză.

Bibliografie

• Referinţele metodei de lucru

Descriere

Streptococii Beta hemolitici grup A produc o serie de toxine care pot acționa ca și antigene. Una dintre aceste exotoxine este streptolizina O.

Anticorpii anti streptolizina O permit aprecierea gradului de infecție datorată streptococilor Beta hemolitici. Nivelul ASLO crește la o săptămână de la infecție, cu un maxim la 2-3 săptămâni.

În absența complicațiilor/reinfecției, titrul ASLO revine la normal după 6-12 luni.

Manifestări clinice

Infecțiile cu streptococii de grup A pot fi urmate de complicații severe (cum ar fi reumatismul articular acut sau glomerulonefrita acută poststreptococică) care apar după o perioadă de latență a infecției (de aproximativ 10 zile în cazul glomerulonefritei, respectiv 20 de zile în cazul reumatismului articular acut).

Semnificație clinică

Nivelul crescut de ASLO indică o infecție acută sau recentă.

Răspunsul ASLO nu este prezent în toate cazurile. Astfel, doar 85 % dintre pacienții cu reumatism articular acut prezintă un nivel crescut.

Infecțiile cutanate, spre deosebire de infecțiile faringiene sunt asociate cu un răspuns ASLO slab. Pacienții cu glomerulonefrită acută secundară unei infecții streptococice cutanate au un raspuns imun atenuat la streptolizina O. În cazul acestor pacienți, se recomandă efectuarea unui test alternativ, cum ar fi anticorpii anti DNaza B (antistreptodornaza B, prezintă o sensibilitate mai crescută ca și ASLO).

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru

Descriere

Streptococii Beta hemolitici grup A produc o serie de toxine care pot acționa ca și antigene. Una dintre aceste exotoxine este streptolizina O.

Anticorpii anti streptolizina O permit aprecierea gradului de infecție datorată streptococilor Beta hemolitici. Nivelul ASLO crește la o săptămână de la infecție, cu un maxim la 2-3 săptămâni.

În absența complicațiilor/reinfecției, titrul ASLO revine la normal după 6-12 luni.

Manifestări clinice

Infecțiile cu streptococii de grup A pot fi urmate de complicații severe (cum ar fi reumatismul articular acut sau glomerulonefrita acută poststreptococică) care apar după o perioadă de latență a infecției (de aproximativ 10 zile în cazul glomerulonefritei, respectiv 20 de zile în cazul reumatismului articular acut).

Semnificație clinică

Nivelul crescut de ASLO indică o infecție acută sau recentă.

Răspunsul ASLO nu este prezent în toate cazurile. Astfel, doar 85 % dintre pacienții cu reumatism articular acut prezintă un nivel crescut.

Infecțiile cutanate, spre deosebire de infecțiile faringiene sunt asociate cu un răspuns ASLO slab. Pacienții cu glomerulonefrită acută secundară unei infecții streptococice cutanate au un raspuns imun atenuat la streptolizina O. În cazul acestor pacienți, se recomandă efectuarea unui test alternativ, cum ar fi anticorpii anti DNaza B (antistreptodornaza B, prezintă o sensibilitate mai crescută ca și ASLO).

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru

Analiza poate fi decontată CAS pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie/de specialitate.

Descriere

Creatinina serică este dependentă de atât de generarea creatininei cât și de excreția acesteia la nivelul rinichilor prin filtrarea glomerulară.

Creatinina reprezintă produsul de metabolizare al creatinei și fosfocreatinei, ambele fiind prezente la nivelul mușchilor. Astfel, persoanele care cu o mască musculară crescută prezintă valori crescute de creatinină, iar persoanele vârstnice și subponderale prezintă valori scăzute.

Datorită eliminării pe cale renală a creatininei de la nivel sangui un nivel crescut poate indica afectarea funcției renale.

Valori crescute de creatină se pot întâlni și în următoarele situații

• utilizarea inhibitorilor ECA și a blocanţilor ai receptorilor de angiotensină II
• consum crescut de carne
• utilizarea anumitor medicamente (cimetidină, trimetoprim, cefoxitin, fluocitozină)
• Afecţiuni care afectează funcţia renală, cum ar fi glomerulonefrita, pielonefrita, necroza tubulară acută, obstrucţia tractului urinar, reducerea fluxului sanguin renal (şoc, deshidratare, insuficienţă cardiacă congestivă, ateroscleroza), nefropatie diabetică, nefrita.
• Rabdomioliza (leziuni ale muşchilor scheletici determină eliberarea mioglobinei în sânge; mioglobina în cantităţi crescute este nefrotoxică şi determină creşterea nivelului creatininei serice).
• Acromegalie, gigantism (aceste afecţiuni sunt asociate cu o masă musculară crescută care determină creşterea creatininei, în condiţiile unei funcţii renale normale).

Nivel scăzut al creatininei serice:

• Scăderea masei musculare (ex. distrofia musculară, miastenia gravis)

Indicații clinice:

• Diagnosticul şi monitorizarea afecţiunilor renale acute şi cronice
• Estimarea ratei de filtrare glomerulară
• Evaluarea statusului renal al pacienţilor dializaţi

Bibliografie

Merck

·         METODA               SPECTROFOTOMETRIE

·         MATERIAL UZUAL

ser

·         TRANSPORT (TEMP. °C)

2 - 8

·         STABILITATEA PROBEI

2 zile la 2 - 8 ºC, peste 2 zile la - 20 ºC

·         CANTITATE MINIMĂ

1 ml